Liceul Teoretic „Nicolae Donici” din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, pe 13 mai 2025, a fost gazda unei întâlniri culturale de excepție, avându-i ca invitați speciali pe scriitorii Ion Hadârcă și Alexandru Corduneanu. Evenimentul a adus în prim-plan dialogul dintre generații prin intermediul poeziei și valorilor culturale.
Într-un gest de generozitate și susținere a lecturii în rândul tinerilor, cei doi scriitori au donat bibliotecii liceului un set valoros de cărți din partea Muzeului Literaturii Române – volume semnate de autori consacrați, dar și titluri contemporane menite să inspire și să cultive gândirea critică și sensibilitatea estetică a elevilor.
Poet, eseist, traducător și publicist, Ion Hadârcă a vorbit despre sensul profund al creației și despre vocația umană de a fi „de omenie”. „Mi-ar plăcea să fiu considerat poet, dar lucrul acesta trebuie să fie spus de alții, nu de mine”, a mărturisit domnia sa cu o modestie firească. În centrul reflecțiilor sale s-a aflat ideea că, dincolo de orice ipostază artistică sau profesională, omul trebuie să aspire spre omenie – cea mai înaltă expresie a eticii și a umanului. Pentru Ion Hadârcă, a fi „de omenie” înseamnă a fi dedicat celor din jur, a trăi cu respect profund pentru suferința și frumusețea umană, iar actul creației se înscrie într-o vocație spirituală în care „ontologia se încrucișează metanoic cu sensul hristic al sacrificiului”.
La rândul său, Alexandru Corduneanu – poet, publicist și animator cultural – a împărtășit elevilor din experiențele sale de creație și din efortul constant de a promova patrimoniul cultural național. Remarcat pentru stilul său poetic rafinat, autorul cultivă un vocabular filtrat, cu o exigență stilistică aparte: poezia sa evită amestecul facil de registre lexicale, optând în schimb pentru o expresie abstractă și cerebrală, dar care nu alienează, ci îndeamnă la meditație și căutarea frumuseții imaculate. Această estetică, susținută de o carieră prolifică și o implicare activă în viața culturală a Republicii Moldova, a făcut din Alexandru Corduneanu o voce respectată și recunoscută în spațiul literar românesc.
Evenimentul s-a transformat într-o adevărată lecție de cultură, poezie și dialog, oferind elevilor nu doar prilejul de a descoperi operele și viziunile a doi scriitori remarcabili, ci și ocazia de a reflecta asupra propriei deveniri într-o lume în care literatura rămâne un refugiu, o formă de rezistență și o chemare către autenticitate.
Lasă un răspuns