Pe 25 noiembrie 2024, la Biblioteca Publică Raională „Vasile Alecsandri” din Telenești, s-a desfășurat un moment deosebit, parte din Campania Națională „Cartea Deschisă”, care a adus în fața cititorilor un dialog despre importanța cărților. Evenimentul a reunit la Telenești pe Ala Sainenco, conferențiar universitar, doctor în filologie și manager al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Lucia Țurcanu, critic literar, și scriitorul Vasile Iftime.
Această întâlnire a fost un adevărat schimb de idei și o lecție despre valoarea cărților. Elevii de la Gimnaziul „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Telenești au avut ocazia să interacționeze cu acești oameni ai cărții, să descopere că literatura nu este doar un refugiu al gândurilor, ci și o cale prin care înțelegem mai bine lumea din jur.
Unul dintre momentele cele mai emoționante ale zilei a fost prezentarea noii culegeri de versuri a scriitorului Vasile Iftime, „Confesiunile balaurului cu șapte inimi”. Această lucrare inspirată de evenimentele din Ucraina a provocat un val de emoții și reflecții adânci asupra războiului, suferinței și speranței.
Elevii s-au arătat entuziasmați de oportunitatea de a dialoga direct cu scriitorii și de a primi recomandări de lectură din partea acestora, fiind inspirați să-și lărgească orizonturile prin cărți care deschid mintea și sufletul. De asemenea, le-au fost sugerate lucrări ale unor autori de referință, care vor deveni, fără îndoială, o sursă de inspirație pentru viitorii cititori.
În semn de apreciere pentru angajamentul Bibliotecii „Vasile Alecsandri” și al comunității locale față de educația prin lectură, Muzeul Național al Literaturii Române a făcut o donație valoroasă de cărți, contribuind astfel la îmbogățirea fondului Bibliotecii și oferind tinerelor generații acces la opere literare fundamentale.
Evenimentul a fost un real succes, demonstrând, încă o dată, cât de important este să cultivăm dragostea pentru lectură în rândul tinerilor.
Lasă un răspuns